CONSTANTIN RADULESCU MOTRU

Nascut la 2 februarie 1868, in comuna Butoiesti din judetul Mehedinti, fiu al lui Radu Popescu, si al fiicei Iuditei Butoi, Constantin Radulescu a primit in familie o educatie rupta de orice legatura cu transcendentul religios, lucru care isi va pune puternic amprenta asupra modului sau de a fi si de a gandi.

 

Dupa studiile liceale de la Craiova isi continua studiile la Universitatea din Bucuresti unde obtine licenta in drept, in 1888, si in filosofie, in 1889. In timpul studiilor universitare de la Bucuresti a audiat cursurile unor renumiti profesori ai timpului precum Bogdan Petriceicu Hasdeu, Grigore Tocilescu, Constantin Dumitrescu-Iasi, Vasile Urechia, Titu Maiorescu. Reuseste sa se faca remarcat de catre Titu Maiorescu care il va orienta spre studiile de psihologie la universitatile din strainatate.

 

La sugestia lui Titu Maiorescu, dar si manat de propria-i chemare, in 1890 pleaca in Franta si, mai apoi, in Germania unde se concentreaza asupra studiilor de psihologie. Audiaza cursurile renumitului neurolog Jules Surry si ale lui Theodore Ribot, lucrand concomitent in laboratorul de psihologie experimentala infiintat si condus de H. Beaunis si frecventand clinica de psihiatrie a lui Charcot. In Germania, dupa un semestru petrecut la München unde audiaza cursurile lui Carl Stumpf, pleaca la Leipzig si studiaza in laboratorul lui Wilhelm Wundt. Nu se rezuma doar la aceste cursuri. Frecventeaza regulat si cursuri de fizica, matematica, chimie, fiziologie si psihiatrie, chiar un curs de filologie romana tinut de Gustav Veigand. Toate aceste studii ii ofera o mare deschidere punandu-l in legatura cu personalitati marcante ale timpului.

 

Contactul cu renumiti psihologi experimentalisti si cu oameni de stiinta din lumea apuseana l-au orientat spre o gandire pozitivist-scientista. Intors in tara, este numit conferentiar la universitatea bucuresteana unde va preda istoria filosofiei antice si estetica (1897), mai apoi psihologie logica si teoria cunoasterii (1900), din 1909 devenind titularul catedrei de psihologie in cadrul careia isi va desfasura activitatea pana in 1940 cand este inlaturat de guvernul legionar.

De-a lungul carierei sale a pus bazele mai multor reviste de specialitate: Revista filosofica (1897), prima de acest gen la noi, revista care-si va schimba titulatura in Revista de filosofie (1923), Analele de Psihologie (1934), Jurnalul de Psihotehnica (1937-1941), Ideea europeana (1900-1914); a publicat numeroase studii si articole in reviste de prestigiu din strainatate precum Revue de Metaphysique et de Morale, Journal de Psihologie morale et patologique etc.  In 1910 a infiintat Societatea de studii filosofice care avea sa devina mai tarziu Societatea romana de filosofie. Membru al Academiei Romane inca din 1923, va detine presedintia acestui for stiintific timp de doi ani, intre 1938-1940.

 

 

A incetat din viata la 6 martie 1957 lasand in urma o opera valoroasa, in spatiul romanesc fiind unul dintre deschizatorii de drum in domeniul noii psihologii, acela al psihologiei experimentale.

 

Prin intreaga sa activitate stiintifica, Motru a incercat sa gaseasca formula de compromis intre stiinta si metafizica. Influentat de gandirea profesorilor pe care i-a audiat Motru se si distanteaza de acestia. Gandirea lui a parcurs o evolutie sinuoasa, plina de contradictii, prin lucrarile scrise putandu-se evidentia cateva etape fara, insa, ca acestea sa fie delimitate rigid.

 

In prima perioada, Motru este preocupat de problemele psihologiei si ale fundamentarii ei filosofice, precum si de teoria stiintei si rolul acesteia in viata sociala. Este perioada in care, pe de o parte, militeaza pentru constituirea psihologiei ca stiinta autonoma, iar pe de alta, pentru promovarea stiintei in general, dar o stiinta debarasata de filosofia speculativa si de traditiile unei culturi livresti. De pe aceeasi platforma, dupa cum sublinia si Dumitru Burghelea, Motru se delimiteaza si de materialism si ateism.

In a doua perioada, incercand sa mentina un echilibru intre scientism si metafizica idealista, intre determinism si finalism, paralel cu elaborarea unei epistemologii realiste, Motru elaboreaza propriul sau sistem filosofic, personalismul energetic, prin lucrarile scrise pana prin anii ’30. Concomitent isi continua preocuparile de filosofia culturii situandu-se pe linia traditionalist-agrariana, adaptandu-si conceptiile conservatoare la ideologia statului taranesc si admitand necesitatea modernizarii societatii romanesti dupa modelul tarilor occidentale dezvoltate. Avand certitudinea ca esentiala pentru modernizare societatii este insasi „renasterea sufleteasca”, crearea unei

 

„personalitati energetice”, afirmarea „vocatiilor individuale”, subliniaza ca, totusi, singura creatoare de valori reale ramane societatea, fiindca ea singura exista. Individul are doar intuitii pe care societatea le poate transforma in valori sufletesti.

 

In ultima parte a vietii, sub influenta vremurilor, a regimurilor autoritare, cu deosebire a dictaturii fasciste, se accentueaza partile negative ale filosofiei sale politice care se apropie de spiritualism, mai mult, in Timp si destin, lucrare aparuta in 1940, fiind observate chiar note de antiintelectualism si pragmatism.

 

Totusi, in cazul lui Motru, de-a lungul evolutiei sale ca om si ganditor, nu exista rupturi bruste ci doar deplasari de accent.

 

Daca in prima perioada accentul, in cadrul cercetarilor sale, cade pe gasirea argumentelor in favoarea constituirii psihologiei ca stiinta autonoma si pe sublinierea rolului stiintei in social, in partea a doua, pe cristalizarea unui sistem filosofic care sa explice specificul vietii si al societatii in general, in cea de-a treia, Motru „se afunda” in munca de descoperire a specificului romanesc, precum si a cailor de afirmare a acestuia prin ample studii de filosofie a culturii, de istorie si psihologie experimentala.

 

In ciuda sovaielilor de care a dat dovada atat in activitatea stiintifica cat si in cea politica, sovaieli de altfel justificate prin incercarile lui de a gasi calea cea dreapta in intelegerea realitatilor sociale pe care le dorea „transformate” de insasi fiinta neamului sau, Motru ramane, dupa Nicolae Bagdasar, „al doilea ganditor mare, in ordine cronologica, al poporului roman”. Adept al unei analize temeinice considera eticul ca forta nemarginita care ridica un popor de la conditia sa etnica in care traieste zi dupa zi, la un destin istoric, pentru a carui implinire lucreaza prin faptele sale.

 

Ideea centrala care razbate din viata si cartile sale este aceea ca implinirea vocatiei neamului presupune implinirea vocatiilor individuale ale membrilor sai, ca valoarea culturii unei societati este cu atat mai inalta cu cat ea se rasfrange si evoca in sufletele cetatenilor valoarea personalitatii individuale a fiecaruia.

 

Interesul de a-si face cunoscut neamul intr-o perioada in care romanul era prezentat in mod calomnios ca „neam de hoti si de lenesi”, cum il numesc multe cronici straine, „neam viclean, las, mincinos”, este legitimat prin faptul ca acest neam a razbit in istorie, or doar popoarele care se ridica la constiinta de sine isi afirma un tip sufletesc cu menire istorica. „Cati sunt acei care cred in insusirile romanului? Ca neamul romanesc nu este alt neam mai hulit pe lume. (…) si cu toate acestea, el traieste, avand o limba unitara si un suflet unitar. (…) Cum de n-a pierit atunci acest neam romanesc, mancat fiind de atata racila? Care este secretul mantuirii lui?”

 

 

Cu o pregatire pluridisciplinara si o solida formatie de psiholog practician, a incercat sa gaseasca raspunsuri pornind de la cunoasterea realitatilor romanesti pe care a incercat sa le puna in acord cu experienta de viata si cunostintele dobandite in universitatile occidentale.

 

La zi cu intreaga literatura de specialitate, Constantin Radulescu-Motru a elaborat ample lucrari de psihologie abordand, la inceput, o problematica generala reflectata in Problemele psihologiei (1898), Stiinta si energia (1902), Psihologia martorului (1906), Psihologia industriasului (1907), Puterea sufleteasca (1908) etc., iar mai tarziu si o problematica care viza aspecte ale psihologiei poporului roman reflectate in Psihologia ciocoismului (1908), Sufletul neamului nostru. Calitati bune si defecte (1910), Din psihologia revolutionarului (1919), Vocatia, factor hotarator in cultura popoarelor (1932), Psihologia poporului roman (1937) etc.

 

Motru constata criza democratiei romanesti si a celei europene in general si pledeaza pentru configurarea viitorului tarii intemeiat pe reforma morala a societatii, reforma in masura sa puna in lumina virtutile sufletului romanesc, sa adanceasca cunoasterea de sine a poporului nostru, sa promoveze cultul muncii serioase, creatia originala, selectia pe criteriul valorii. Dupa Motru, misiunea indrumarii natiunii pe aceasta cale ii revine Romanismului, forma de nationalism constructiv. Doar reconstructia morala a societatii romanesti ar permite poporului sa dea masura vocatiei sale, sa se regaseasca si sa regaseasca calea spre un loc clar alaturi de celelalte popoare ale lumii. Aceasta presupunea cunoastere si prefacere personala si, mai apoi, cunoastere si prefacere sociala. Intr-o vreme de crize, dezordine, haos, disciplina si inaltarea morala apar ca definitorii pentru comportamentul fiecarui roman si al natiei intregi care trebuia sa faca dovada virtutilor sale.

 

In incercarea de a intelege si de a face inteles sufletul neamului romanesc privit prin prisma calitatilor si a defectelor sale, Motru pune accentul pe conceptele de personalitate, vocatie, spiritualitate, cu tot ce acopera aceste concepte, insistand asupra nevoii si a importantei educatiei in viata unui popor.

 

Critica adusa scolii romanesti este indreptatita la Motru prin aceea ca n-a fost niciodata adeptul unei scoli avand ca temei indeletnicirile agricole. Dar el considera ca, in acord cu doctrina romanismului, trebuie sa se dea atentia cuvenita instructiei si educatiei copiilor in functie de mediul din care provin, tinandu-se cont de diferentele existente intre mediul urban si mediul rural. Justificarea optiunii lui Motru venea din faptul ca taranii, desi reprezentau majoritatea populatiei tarii, se confruntau cu analfabetismul, cu bolile cele mai cumplite, cu o productivitate scazuta a muncii si conditii subumane de viata, efecte ale dezinteresului guvernantilor care vedeau in tarani doar simple unelte de munca si armata celor multi, gata de sacrificiu pentru a salva tara de la primejdie.

 

Problema educatiei morale, a insusirilor specifice neamului romanesc revine mereu in cele din urma lucrari scrise de Motru convins, dupa o viata de om, ca educatia este elementul esential pentru prezentul si viitorul oricarui popor. Din pacate, mai toate guvernarile vremii n-au manifestat interes pentru aceasta problema, iar daca acest interes a existat, rezolvarile au fost superficiale.

 

Constient ca „educatia nu este un act mecanic ci un sir de acte sprijinite pe colaborare asumata, lucida”, constient, de asemenea, de superficialitatea factorilor de decizie in rezolvarea problemei educatiei, Motru subliniaza rolul dascalului in formarea de caractere.

 

Adept al psihologiei experimentale, recurge la teste si incurajeaza personalul didactic din scoli sa faca la fel in evaluarea performantelor elevilor in activitatea scolara si extrascolara. A insistat pe ideea utilizarii testelor in cunoasterea elevului tocmai datorita partii practice pe care metoda testarii o presupune considerand psihotehnica o stiinta, experimentul bazat pe masuratoare avandu-si importanta sa in explicarea nivelului intelectual al elevului, chiar si in intelegerea vietii lui sufletesti.  In Psihotehnica in scoala, lucrare aparuta in 1943 sub egida Societatii Romane de Cercetari Psihologice, Motru sustine ca „experimentul nu inlocuieste observatia, ci o face mai precisa si in acelasi timp controlabila; mai precisa fiindca el adauga, la organul simtului, aparatul, care este un fel de prelungire in directia de ascutire a perceptiei simtului; in acelasi timp controlabila, fiindca prin conditiile aparatului, rezultatele sunt date in ordine gradata de masuratoare, iar nu ca totalitati indistincte, cum sunt date prin organul simtului, (…) experimentul da o observatie obiectiva, pe cand observatia prin simturi este subiectiva”.

 

Experimentul ofera date legate de trairile sufletesti ale elevului si legatura acestor trairi cu performanta scolara. Motru subliniaza importanta cunoasterii nu doar a modului de a gandi al elevului in scopul indreptarii erorilor lui de gandire cat mai ales a sufletului acestuia pentru a-l ajuta in descoperirea vocatiei proprii si cultivarea calitatilor pe care le are, pentru a-l sprijini in alegerea celei mai potrivite profesii in viata.

 

In sprijinul argumentatiei sale in favoarea experimentului ca metoda de evaluare de catre psiholog a elevului, Motru aduce ultimele cercetari in domeniu, cercetari realizate de Ernst Meumann si Édouard Claparede. Recunoaste ca experimentarea cu ajutorul testelor este o munca migaloasa nu atat prin manuirea acestora cat prin interpretarea lor. Caci ce sunt testele? La aceasta intrebare Motru sustine ca „in cele mai dese cazuri, simple combinatii de litere, de forme geometrice, de cartoane colorate, de cuvinte sau de fraze la care se cer raspunsuri, de instrumente usor de manuit, prin care sunt puse la proba diferitele functiuni sufletesti ale elevului”.

Motru a insistat pe ideea folosirii de catre orice pedagog a testelor de inteligenta acreditate, a Scalei Simon-Binet, scopul fiind acela de descoperire a aptitudinilor in baza carora elevul poate fi orientat spre o profesie sau alta, ori pentru asistarea acestuia in caz de nevoie.

 

Considera ca simpla observatie are valoare pentru cel care o face, nu si pentru oricine altcineva. Ea nu are consistenta stiintifica. E doar primul pas in cunoasterea omului. Ea ofera ipoteze care se cer verificate in timp si, mai ales, experimental. O data obiectiva care sa serveasca stiintei si, prin urmare,

pedagogului, trebuie sa fie facuta in conditii bine fixate si sa se poata repeta de oricine altul in aceleasi conditii. Scala ofera date numerice ce constituie un profil psihologic abstract. Iar aceste date numerice trebuie interpretate conform normativei oferita de test.

 

Daca, pentru inceput, Motru se declara in favoarea aplicarii in scoala a testelor deja cunoscute, pentru viitor considera necesara „creearea unei institutii centrale care sa ia asupra sa sarcina de a intocmi testele si de a da instructiuni privitoare la interpretarea acestora”.

 

Numai asa putea prinde contur o noua stiinta a educatiei, tendinta pedagogiei contemporane fiind aceea de a se crea o scoala pe masura elevului, cu scopul de a-l pregati pentru viata. Caci elevul nu este doar „purtator de inteligenta”, ci si de virtuti sociale.

 

 

Pe masura trecerii timpului isi extinde cercetarile experimentale pe care le desfasoara singur sau in colaborare, in calitate de simplu specialist sau de specialist coordonator.

 

Preocupat de problema inteligentei omului in general, a romanului in special, in lucrarea  Cercetari experimentale asupra inteligentei la romani, Constantin Radulescu-Motru a prezentat studiile rezultate cu dorinta de a oferi raspunsuri unor intrebari privind cauzele care fac ca unele comunitati romanesti sa dispuna de un coeficient de inteligenta crescut iar altele, dimpotriva. Materialul documentar cules a oferit, pe langa date antropometrice, si bogate informatii despre inteligenta, imaginatia, spiritul de observatie, sugestibilitatea, tipul de personalitate, tendintele psihoneurotice la romanii din perioada interbelica, reprezentand, in fapt, un bogat repertoriu de date statistice. Pe baza acestui material au fost realizate tabele si harti care au prezentat concluziile cercetarilor experimentale efectuate pe parcursul mai multor ani, constatarea unor diferente de nivel intre colectivele care au format esantioanele, dupa cum acestea au fost impartite dupa sex, mediu urban sau rural, configuratie geografica. Prin aplicarea a patru teste aduse din strainatate dar adaptate si etalonate in functie de specificul spatiului romanesc de catre Laboratorul de Psihologie experimentala condus de psihologul I.M. Nestor, la esantioane care au cuprins romani de toate varstele, de ambele sexe, din toate provinciile romanesti si de profesii diferite, s-a constatat ca persoanele testate in cadrul proiectului aveau un nivel normal de inteligenta si o rapiditate in gandire peste medie, in ce priveste inteligenta, media aritmetica a barbatilor fiind mai ridicata decat aceea a femeilor, a persoanelor din mediul urban, mai mare decat a celor din mediul rural, a celor din Banat si Transilvania, mai ridicata decat a persoanelor din celelalte provincii romanesti etc.

 

Pe baza unui studiu comparativ a tuturor datelor prelucrate, Constantin Radulescu-Motru a constatat ca factorii determinanti in scaderea nivelui de inteligenta la romani sunt: degradarea fizica si morala, strans legate intre ele, obiceiurile, deficientele de ordin igienic, mediul geografic, activitatea institutiile social-politice etc.

 

Realizat profesionist, in cadrele cunoscute ale timpului, si beneficiind de o experienta deja acumulata, studiul facut este notabil pentru inceputurile psihologiei experimentale la noi. Studiul a dovedit ca in conditii egale

 

„intrega populatie a unei tari pastreaza un raport constant intre suprainteligenti, inteligenti, mediocrii si submediocrii”. El invita la explicarea si, pe cat posibil, la inlaturarea cauzelor care au produs diferentele constatate. De aici, responsabilizarea factorului de decizie la nivel national, a guvernantilor pentru adoptarea unor politici economico-sociale si educativ-culturale care sa tina seama de specificul romanesc.

 

Vremurile pe care le traim astazi ne cer sa luam iarasi din raft scrierile lui Motru, sa ne aplecam asupra acestora si sa invatam lectia istoriei. Multe dintre fenomenele sociale reprobabile atunci, precum politicianismul veros, subjugarea interesului national celui individual, supunerea moralitatii de catre tirania banului obtinut fara munca, injosirea demnitatii umane a celor ce produc averea tarii, ploconirea umilitoare in fata a tot ceea ce este occidental, identificate de ganditor ca surse ale raului implacabil ce pericliteaza insasi existenta neamului sunt si astazi prezente. Unele dintre solutiile intrevazute de Motru pentru insanatosirea natiei nu mai au valabilitate, altele, insa, cele referitoare la restructurarea vietii politice, economice, culturale si mai ales morale, asigurarea climatului competitiv pe temeiul valorii si al muncii creatoare raman de actualitate, sunt viabile.

 

 

Despre Morom3t3

Infinitul îmi devenise neîncăpător. Trebuia să mă nasc.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.