Dunarea

Al doilea fluviu al Europei ca dimensiuni, dupa Volga, Dunarea isi are izvoarele pe teritoriul Germaniei, in Muntii Padurea Neagra. In drumul sau spre varsare, Dunarea strabate Europa de la vest la est pe o lungime de 2860 km, adunandu-si apele de pe o suprafata de 805.300 km patrati.
Bazinul Dunarii ocupa 8% din suprafata Europei, extindandu-se pe teritoriul a zece tari: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Iugoslavia, Romania, Bulgaria, Moldova, Ucraina si Croatia, si trece prin patru capitale – Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad.

Dunarea se formeaza la Donaueschingen(678 m), din unirea a doi afluenti de dimensiuni reduse – Breg si Brigach ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m).

Raul Breg + Brigach = Dunarea (la Donaueschingen)
Izvorul Breg-ului este considerat izvorul Dunarii, deoarece Breg are o lungime mai mare decat Brigach.

Fluviul s-a format la sfarsitul Pliocenului si inceputul Cuaternarului, prin drenarea unor lacuri de mari dimensiuni, din bazinele Vienei, Panonic si Pontic – resturi ale Marii Sarmatice, existente inainte de ridicare muntilor Alpi, Carpati, Dinarici si Balcani. Acolo unde Dunarea a strapuns aceste bariere montane au fost puse in evidenta vestitele porti sau defilee, dintre care se remarca Devin si Portile de Fier, care au separat cursul Dunarii in trei sectoare: superior (alpin), mijlociu (panonic) si inferior (pontic), acesta din urma identificandu-se cu sectorul romanesc.

In cursul superior (de la izvoare la Bratislava) primeste afluenti navalnici, bogati in debite din Alpi, asa cum sunt : Isarul, Innul si Ennsul pe dreapta, iar pe stanga Morava, Valiul si Hronul.

In cursul mijlociu strabatand Campia Panonica, Dunarea isi domoleste mult apele si primeste pe teritoriul sarb unii din cei mai mari afluenti ai sai : Drava, Sava, Morava (cea sarba) pe dreapta si Tisa pe stanga.

Cursul superior reprezinta Dunarea romaneasca pe 1075 km (38%) de la Bazias unde fluviul intra in tara si pana la Sulina, impartindu-se in mai multe sectoare. Acestea sunt :

Sectorul Bazias-Portile de Fier (pana aproape de Dr. Turnu Severin) denumit si sectorul “defileului” deoarece Dunarea a taiat M-tii Banatului si muntii din Iugoslavia formand cel lung defileu din Europa pe 144 km. Acest sector este o asociere de bazinete depresionare sapate acolo unde roca a fost mai moale, si “clisuri” unde roca a fost mai dura. Pana la construirea Sistemului hidroenergetic si de navigatie “Portile de fier I” navigatia prin defileu se facea greu din cauza existentei pragurilor si stancilor din albia fluviului, care reprezentau un pericol pentru nave. In prezent, acestea au disparut prin construirea barajului si lacului de acumulare. Barajul construit prin colaborarea Romaniei si Iugoslaviei are 2 ecluze pentru trecerea vaselor, iar pe baraj o sosea care leaga Romania de Iugoslavia. Prin cresterea nivelului apei la varsarea Cernei a aparut un mic golf, iar anticul oras Orsova a fost mutat pe o vatra noua.

Sectorul Portile de Fier-Calarasi (sectorul “luncii”) deoarece fluviul scapat de stransorea muntilor isi domoleste cursul, albia se lateste (800m latimea medie) formandu-si o lunca larga pe malul romanesc. La Ostrovul Mare s-a construit o noua hidrocentrala, numita “Portile de Fier II” tot in colaborare cu Iugoslavia. O alta “Turnu Magurele-Nikopolc” este in constructie, de aceasta data in colaborare cu Bulgaria. La Giurgiu exista un mare pod rutier si feroviar peste Dunare. Lunca de varsta holocena, formata in ultimii 10000-15000 ani prin aluvionare, creste in latime din amonte in aval, de la 3-4 km la Drobeta Tr. Severin la 16-17 km la Calarasi. In profil longitudinal si transversal lunca prezinta un microrelief format din fasii :
-fasia grindurilor fluvionare (aluviuni)
-fasia baltilor, lacurilor si a mlastinilor (joasa)
-fasia teraselor de lunca (mai inalta) cu orase-porturi ca : Dr. Tr. Severin, Calafat, Tr. Magurele, Zimnicea, Giurgiu, Calarasi

Sectorul Calarasi-Braila denumit si sectorul „baltilor” deoarece Dunarea se desparte si formeaza Balta Ialomitei intre Bratul Borcea si Dunarea Veche, iar mai apoi Balta Brailei intre Dunarea Noua si Dunarea Veche. Lunca are latime maxima de pana la 20-25 km. Terenurile cu mlastini, balti, garle, canale prin desecari si indiguiri au devenit campuri fertile cultivate cu cereale si plante tehnice. De aceea Balta Brailei a devenit „Insula Mare a Brailei”. De mare insemnatate economica sunt cele 2 poduri dintre Fetesti si Cernavoda (unul vechi, numai feroviar, construit in 1895 de Anghel Saligny; altul nou feroviar si rutier). Un alt pod rutier se afla la Giurgeni-Vadu Oii. La Cernavoda s-a construit o atomocentrala si tot de aici porneste canalul Dunare-Marea Neagra.

Sectorul Dunariii maritime, intre Braila si Sulina. Se numeste astfel deoarece adancimea de pana la 12m si latimea albiei de 1 km permite intrarea navelor de tonaj mijlociu (maritim) cu pescaj de 7m si tonaj de 40000-50000 t. Dunarea ocoleste Pod. Dobrogei de N, iar de la Patlageanca se bifurca in 2 brate : Chilia (60% din din debit) si Tulcea (40% din debit). In aval de Tulcea, bratul Tulcea se bifurca in bratele Sulina (18,8% din debit) si Sf. Gheorghe (21,2%) acesta fiind cel mai meandrat. Cel mai nou pamant romanesc Delta Dunarii s-a format prin inchiderea unui fost golf al M. Negre de cordoane de litorale si transformarea sa in liman si mai apoi in delta, in Holocen. Delta este o campie in formare cu un relief jos format din grinduri (fluviatile, fluvio-maritime si continentale), depresiuni, ostroave, lacuri, garle si canale. Desi cel mai mic ca debit, bratul Sulina este cel mai folosit.

Importanta Dunarii este deosebita. Din cele mai vechi timpuri a fost o cale navala de transport legand statele riverane. Azi importanta navala a crescut prin darea in folosinta a Canalului Dunare-Main-Rhin si Dunare-M. Neagra. Apele Dunarii folosesc si pentru obtinerea energiei electrice (hidrocentralele mentionate), folosesc la sistemele de irigatie din C. Romana, Dobrogea, pt. aprovizionarea cu apa potabila si industriala a oraselor-porturi, asigura un pescuit bogat, precum si un potential turistic.

About Morom3t3

Infinitul îmi devenise neîncăpător. Trebuia să mă nasc.
This entry was posted in Sci-Tech and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s